Educație și bun gust la cel mai înalt nivel - aceasta este şi va rămâne impresia mea despre Universitatea Danubius din Galați. Încă de la intrarea în zona Universităţii, te întâmpină o atmosferă care îţi impune să respecţi acel loc sacru al cunoaşterii şi al bunului simţ arhitectural. Simbolistica culorilor alb şi albastru îţi provoacă spiritul pentru a se înălţa spre atingerea idealurilor înalte şi al nivelului intelectual pe care îl poţi avea, dacă îţi doreşti cu adevarat să acumulezi cunostinţe în această Universitate. Profesorii sunt foarte bine pregătiţi şi au întotdeauna răspunsuri la fiecare întrebare pe care le-o adresăm.
Am o deosebită stimă şi admiraţie pentru profesorii din cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. Domnul Prof. Florin Postolache, care ne provoacă întotdeauna să ne deschidem orizontul, să gândim, să inventăm, să devenim creativi. Doamna Prof. Cmeciu Camelia este un profesor cu o imaginație extraordinară şi cu un spirit de observaţie foarte dezvoltat, care pe mine m-au fascinat. Este persoana care mă inspiră şi mă provoacă să mă dezvolt profesional, iar cu ocazia aceasta mi-am propus să citesc mai mult, să cunosc mai mult. Doamna Prof. Cristina Dosuleanu, este o jurnalistă deoasebită, care ne-a inspirat plăcerea pentru scris. Cu ajutorul dumneaei am reuşit să îmi dezvolt abilitatea de a mă exprima în scris.
Conştientizez că se apropie cu paşi repezi momentul emoţionant al absolvirii şi cu părere de rău, dar cu multă plăcere îmi voi aminti de lecţiile filozofice cu Doamna Prof. Arsith, discuţiile duhovniceşti cu Domnul Prof. Lateş, recomandările călduroase spre lectură ale Doamnei prof. Cheşca Alina, cercul de fotografie susţinut de Doamna Prof. Gheorghe Mirela, seminarele simpatice cu Domnul Prof. Teodoraşcu Fănel şi bineînteles, cursurile carismatice şi sfaturile de viaţă ale Domnului Decan Titiuca Dumitru.
Au fost trei ani frumoşi în care am cunoscut oameni de înaltă calitate profesională, colegi simpatici de toate vârstele şi am gustat din dulceaţa dulce-amăruie a vieţii de student. O experienţă care mi-a şlefuit pozitiv personalitatea, mi-a schimbat mentalitatea, devenind mai informată şi mai receptivă la tot ce mă înconjoară.
Deasemeni, port o deosedită stimă şi respect Domnului Rector Benone Puscă, pentru demersurile făcute ca această Universitate să existe şi mai ales pentru inspirata alegere a profesorilor. Cei trei ani printre oameni mari, mi-au schimbat viaţa.
Acum aștept cu mare nerăbdare și foarte mari emoții susținerea Licenței. Tineți-mi pumnii!