Pages

Subscribe:

Pagini

categ

Misterioasa




Mă aflam în pădurea de la Buşteni. Mergând pe o cărăruie, am zărit-o! Tremura pe muşchiul vede şi umed al uniui ciot de copac. Era atât de firavă, încât mi-a fost teamă s-o ating. Aşa că m-am hotărât s-o imortalizez. A fost foarte greu s-o fac să stea nemişcată. Vântul cel neastâmpărat avea chef de joacă cu noi: pe Ea o dezechilibra mereu, iar mie îmi încurca pletele şi mi le legăna deasupra obiectivului, aşa ca şi ochiul magic să aibă probleme de vedere. Am păcălit vântul, punând o hainuţă în jurul trupuşorului ei firav. Ea s-a liniştit, nu mai tremura, fustiţa ei albă cu volanaşe era acum aşezată frumos şi i se potrivea de minune.


Am vrut s-o iau cu mine, dar era atât de ataşată de locul acela... Am suspinat şi mi-am zis că acolo este locul ei şi cu siguranţă nu s-ar fi acomodat în altă parte. Aş fi comis o crimă dacă aş fi dezrădacinat-o de acolo. O Doamne, era atât de frumoasă!


M-am îndepărtat cu mulţumirea în suflet că mi-a fost dat s-o întâlnesc. Într-un târziu mi-am adus aminte că am uitat să o întreb cum o chemă.

Real SEX Over Internet

Bucura-te de fiorul de a-ți lasă iubitul sa preia controlul! Achiziționează acum VibraToy și trăiește împreuna cu partenerul tău o experiență de neuitat! Lovense Internet Enabled Sex Toys