Steaua fericirii mi-a făcut cu ochiul când am trecut prin dreptul său. E fiinţa cea mai dragă mie, sufletul său atât de blând şi cald a presărat a sufletului meu cărare cu petale de speranţă şi m-a urcat sus de tot, tocmai în inimioara-i, unde-i ireal de bine.
Astăzi vreau să răsară la lumină, tot ceea ce a ascuns o inimă fricoasă atâta amar de vreme.
Voi lăsa glasul răguşit al inimii mele să vorbească, să admire, să primească în odaia ei a cărei uşă s-a deschis către infinitul iubirii, toată lumina şi căldura dragostei mele alese.
Dragostea mea e acea fiinţă care mă alintă cu mătasea buzelor sale şi mă strigă cu şoapta viselor în fiecare dimineaţă. E acea fiinţă pe care o iubesc şi îmi doresc ... îmi doresc să mă dorească la fel de mult cât o doresc şi eu, pâna la Cer şi înapoi.
0 opinii:
Trimiteți un comentariu
Comentaţi, deci existaţi!